Eliberarea actului de identitate la schimbarea domiciliului, schimbarea denumirii străzii sau a renumerotării imobilelor

DOCUMENTE NECESARE:

cererea pentru eliberarea actului de identitate;
actul de identitate şi cartea de alegător, dacă este cazul;
certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, dacă este cazul, original şi copie;
hotărârea de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie;
certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;
certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie;
documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original şi copie;
chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate;
timbru fiscal sau chitanţa reprezentând contravaloarea taxei extrajudiciare de timbru.

Dacă dovada adresei de domiciliu se face cu declaraţia scrisă a găzduitorului, aceasta se consemnează pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, în prezenţa lucrătorului de evidenţă a persoanelor.
În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta, declaraţia poate fi dată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate ori în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie, pentru mediu rural.


Vremea în Orașul Turceni

Cer în general noros
05/23 0%
High 24° / Low 12°
Cer în general noros
În mare parte înnorat. Maxima 24°C. Vânt ESE şi variabil.
Cer parţial noros
05/24 20%
High 24° / Low 13°
Cer parţial noros
Parţial înnorat. Maxima 24°C. Vânt SE şi variabil.
posibil ploaie
05/25 50%
High 22° / Low 13°
posibil ploaie
Averse după-amiază. Maxima 22°C. Vânt V între 10 şi 15 km/h. Probab. de ploaie 50%.
posibil ploaie
05/26 40%
High 22° / Low 12°
posibil ploaie
Averse. Maxima 22°C. Vânt VNV şi variabil. Probab. de ploaie 40%.
posibil ploaie
05/27 60%
High 22° / Low 12°
posibil ploaie
Averse după-amiază. Maxima 22°C. Vânt ENE şi variabil. Probab. de ploaie 60%.